Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

 

Asocierea metodelor medicinei alopate cu cele ale medicinei traditionale chineze, in principal acupunctura, in tratamentul afectiunilor reumatismale Sunt boli care se preteaza doar la tratament clasic (de exemplu o infectie), sunt boli pe care medicina alopata le poate doar ameliora iar medicina traditionala le poate vindeca (de exemplu tulburari functionale), sunt boli care sunt controlate mai eficient prin asocierea celor doua metode (majoritatea bolilor cronice). Momentan exista tendinta de a amplifica indicatiile medicinei traditionale, aceasta find inteleasa ca un panaceu universal, fara efecte secundare. Sau ca o metoda salvatoare atunci cand medicina alopata a esuat. Medicina traditionala trebuie inteleasa ca o stiinta complexa, care are si ea indicatiile, limitele si efectele ei secundare. Ca atare trebuie manuita de catre un cunoscator. In China medicii au dubla specializare, astfel incat pot decide catre care metoda sa isi indrepte fiecare pacient in parte. Chinezii au o cultura medicala elementara, un fel de cunostinte de baza similare celor “sapte ani de acasa” in intelegerea noastra, care le spune catre ce sectie a spitalului sa se indrepte, catre cea de medicina vestica sau catre cea de medicina traditionala. Eu am avut norocul sa ma formez ca specialist in medicina alopata in Romania si ulterior sa absolv o facultate de medicina traditionala in China. Ca atare as dori sa fac aici ceea ce chinzii stiu deja de foarte multi ani: sa aleg pentru fiecare pacient in parte metoda terapeutica cea mai indicata. Pregatirea mea profesionala a culminat cu specializarea in reumatologie, domeniu in care, atat metodele medicinei clasice cat si cele ale medicinei traditionale, invatate timp de 8 ani de zile in Shanghai, isi gasasc multiple indicatii. Competentele in acupunctura si ecografie articulara intregesc activitatea mea de reumatolog. Pe langa metodele moderne de diagnostic si tratament, utilizand radiologia conventionala dar si ecografia articulara, CT, RMN, multiple investigatii paraclinice si de laborator, acupunctura, electroacupunctura, moxa si presopunctura auriculara vin sa completeze tratamentul afectiunilor reumatismale degenerative (patologia discovertebrala, spondiloza, spondilodiscatroza, radiculopatii secundare, reumatism abarticular, fibromialgie, algoneurodistrofie, spondilita anchilozanta). Indicatiile acupuncturii depasesc insa domeniul reumatologiei, extinzandu-se si in sfera recuperarii neurologice post AVC, a diverselor afectiuni ginecologice (dismenoree, tulburari calitative si cantitative ale ciclului menstrual, sindrom premenstrual), tulburari de somn, cefalee rebela la tratament, obezitate, tulburari functionale in sfera gastrointestinala, stari anxios depresive. Pentru a obtine un rezultat multumitor sunt necesare 10 sedinte de acupunctura sau electroacupunctura, o sedinta durand intre 40 si 60 de minute. In functie de necesitati, se va asocia tratament alopat. Practic acupunctura asa cum am fost invatata de profesorii mei in spitalele din China, cunoscandu-i indicatiile, cat si limitele, patologiile in care este contraindicata sau ineficienta. In cazul pacientitor care nu dispun de suficient timp pentru tratamentul prin acupunctura, patologia reumatismala va fi diagnosticata promt cu metode de investigatie complexe si tratata ambulator. Experienta mea profesionala a fost intregita de activitatea intr-o unitate medicala cu paturi, unde am lucrat si in seviciul de urgenta si de garda, formandu-mi o viziune medicala integrativa. La aceasta contribuie si studiul ecografiei abdominale aflat in derulare.
 

 

 

 

 

 

 

Created by:

Creative Web Solutions